Smiley face

Cum va arăta noul “super-Duster”: “Va semăna cu BMW X4”

Noul model va fi lansat în 2019, mai intâi pe piața din Rusia, apoi în China, dar pe altă platformă.

“Va fi un Crossover (SUV), care va semăna destul de bine cu BMW X4”, promite Sylvain Coursimault, directorul diviziei low-cost “Global Acces” din cadrul Renault.

Noul SUV va avea cam aceleași dimensiuni ca faimonul Duster (o lungime de aproximativ 4,30 metri), dar va fi mai jos și mai fin.

“Va fi produs de Renault în Moscova, pentru piața din Rusia și va ajunge la clineți în 2019”, a adăugat Coursimault.

Deși va fi construit pe aceeași platformă ca și Duster, SUV-ul destinat pieței rusești va fi mai scump ca modelul românesc și va costa undeva între 20.000 și 22.000 de euro, a mai spus directorul diviziei “Global Access” de la Renault (care este acționar la revista Challenges).

Renault a anunțat în martie că va fabrica un SUV Dacia Duster “premium”, o versiune mai scumpă şi mai rafinată, destinată piețelor din Rusia și celor asiatice.

“Vom propune un nou SUV compact bazat pe platforma Dacia Duster, de aceeaşi talie, dar poziţionat diferit”, explica, în martie, Bruno Ancelin, vicepreşedinte Renault responsabil de planificare produs.

Grupul Renault-Nissan-Mitsubishi deţine mai multe uzine în Rusia, iar alianţa este de asemenea acţionar majoritar la grupul Avtovaz ( producătorul Lada) din 2014.

O premieră pentru Dacia, ale cărui modele sunt vândute sub sigla Renault în afara Europei, dar şi în Rusia, este că acest Duster “premium” va fi comercializat şi în China şi în Coreea de Sud undeva între finalul lui 2019 şi începutul lui 2020. Însă nu va fi vorba de exact acelaşi vehicul.

Chiar dacă modelele asiatice vor avea exact aceeaşi caroserie, ele vor fi bazate totuşi pe o platformă mai modernă şi mai elaborată. Bruno Ancelin susţine că modelele asiatice nu vor fi bazate pe platforma Logan din 2004, la fel ca toate modelele Dacia, ci pe cea a viitorului Renault Clio, care va fi prezentat la salonul auto de la Paris din luna septembrie.

Cu un număr de aproximativ 300.000 de unităţi pe an, această versiune “premium” a SUV-ului Duster ar urma să permită mărcii low-cost să îşi atingă obiectivul de a vinde două milioane de unităţi pe an în 2022, cu 500.000 de unităţi mai mult decât în 2017.

Sursa: incont.ro

Leave a Reply

%d bloggers like this: