Smiley face

Cum încasează clientela de partid bani de la societățile din subordinea Primăriei Brașov. Un membru CA primește 2000 lei lunar pentru o ședință

Societatile din subordinea Primariei Brasov au ajuns adapost pentru clientela politica a celor aflati la conducerea municipiului. Astfel, orice brasovean interesat sa arunce un ochi pe organigrama societatilor sau pe membrii Consiliilor de Administratie vor observa ca ajung pe aceste functii doar membri de partid, sotii de consilieri, fosti consilieri, angajati ai institutiilor de stat, candidati la diverse functii politice si tot asa. Blatul este facut in asa fel incat fiecare partid aflat in ”majoritate” sa ia parte la feliile de tort ale municipalitatii. Vorbim de locuri caldute cum sunt si la societatea RIAL SRL. Aici, unul dintre director a fost caracterizat de firma de recrutare ca fiind ”tanar si cu dorinta de afirmare”.

Aceasta descriere spune tot despre modul in care s-au facut cartile la institutie. Astfel, la conducerea RIAL sunt conform organigramei, Doru Stefan Constantin-director general, Sergiu Ionut Hutanu-director economic, Mihai Rotaru-director juridic, Nicolae Basa-director comercial si Ciprian Bucur-director tehnic. Ultimul este membru PNL, fost consilier local. Sergiu Hutanu este intamplator sau nu, membru PMP, partid care a dat unul dintre cei doi viceprimari. Vorbim despre un tanar fara prea multa experienta in domeniu. Daca pentru astfel de posturi de obicei se cer multi ani vechime si multe altele, aici se pare ca nu a fost cazul.

De precizat ca cei din conducerea societatii castiga salarii destul de bunicele, invidiate de multi directori din privat. Sume frumoase incaseaza si membrii Consiliului de Administratie, unde au ajuns tot apropiatii, rudele, membrii de partid… Numai ca, din primele informatii obtinute, se pare ca acestia vor incasa in jur de 2000 lei lunar doar pentru a se prezenta o data pe luna la o sedinta. Acum poate inteleg si brasovenii de ce sunt ravnite aceste locuri caldute si de ce se ajunge acolo mai mult pe criterii politice sau de rudenie. Cineva trebuie sa incaseze niste bani fara prea multa bataie de cap. Numai ca, unii dintre ei chiar au o situatie financiara foarte buna. Acest lucru nu ii impiedica sa se infrupte din banul public…

Oare cati dintre tinerii cu potential, cu studii si experienta din Brasov nu si-ar dori sa ocupe astfel de posturi? Numai ca, indiferent de cate ori se vor prezenta la concurs, rezultatul va fi acelasi, adica tot timpul cei care trebuie vor castiga. Din acest motiv este de inteles de ce fug tinerii din Romania, tocmai pentru ca s-au saturat de incompetenta si nepotism. Poate ca e timpul ca romanii sa se trezeasca, dar, odata cu ei, si autoritatile care ar trebui sa vegheze ca aceste manevre politice sa nu aiba loc. Unde este DNA, Politia, Parchetul sau SRI in aceste cazuri unde totul se intampla aproape pe fata?

 

 

Transparenta din parti la RIAL, societate unde unic actionar este municipiul Brasov

Redactorii publicatiei Transilvania365 au intrat pe site-ul societatii pentru a afla cine sunt membrii Consiliului de Administratie de la RIAL. Din pacate, asemenea  informatii importante nu se gasesc pe site-ul societatii, desi sunt o multime de directorasi acolo care ar putea chiar ei sa se implice ca toate informatiile de interes sa fie afisate pentru toata lumea. L-am contactat telefonic pe directorul societatii pentru a solicita informatii legate de componenta CA, insa, din pacate, acesta a refuzat sa ofere detalii telefonic sau scris, prin SMS. Directorul Doru Constantin a vrut sa primeasca o adresa scrisa la societate.Cu alte cuvinte, componenta CA pare a fi un secret mare de nu pot fi spuse numele celor care ”papa” din banul public al municipiului. Brasovenii trebuie sa stie ca acest indivizi sunt platiti si din banii lor, banii municipiului. Tocmai de aceea nu ar trebui sa existe vreo problema in a furniza informatii fie ele la telefon, verbal, sau scris, indiferent de persoana care le solicita.

Pe site se gasesc anunturile de selectie pentru posturile din cadrul societatii, dar si pentru membrii CA. Din pacate, nu se afla pe site si raportul final al firmei de recrutare, pentru a sti toti brasovenii pe ce baza au ajuns pe posturile de conducere sau in CA aceste persoane. Unde este transparenta?

Se pare insa ca directorul general este apropiat de PNL, mai ales de unul dintre lideri.

In schimb, la RATBV apare pe site-ul unitatii  componenta Consiliului de Administratie, dar si CV-urile membrilor. Astfel,  brasovenii pot sa vada ce experienta au cei care ii reprezinta. Insa, reprezentantii RATBV au inteles ca este nevoie de transparenta la institutie. De asemenea, institutia sta foarte bine si la capitolul comunicare.

Nu acelasi lucru se poate spune si despre RIAL, unde conducerea ascunde informatiile despre pregatirea membrilor din CA, nici macar numele lor nu au fost postate.

Din pacate, presa locala nu scrie despre aceste realitati, pentru ca majoritatea publicatiilor se ”hranesc” cu contracte directe sau indirecte cu autoritatile locale si judetene, lucru cunoscut de brasoveni.

Societatea Comercială RIAL S.R.L. având sediul în Braşov str. Al. I. Cuza nr. 29 are ca acţionar majoritar Consiliul Local al Municipiului Braşov, obiectul de activitate al societăţii fiind administrarea, vânzarea, repararea şi întreţinerea fondului imobiliar aflat în proprietatea Municipiului Braşov. SC RIAL SRL are în principal următoarele atribuții:

– Administrarea locuinţelor şi spaţiilor cu altă destinaţie din fondul imobiliar al Municipiului Braşov, precum şi repararea, întreţinerea şi vânzarea locuinţelor şi a spaţiilor cu altă destinaţie din fondul imobiliar al Municipiului Brasov conform legii;

– Organizează şi coordonează în condiţiile stabilite de lege administrarea clădirilor şi terenurilor aferente aparţinând statului şi Municipiului Brasov, conform legii;

– Organizează şi răspunde de contractarea şi urmărirea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente la imobilele aflate în administrare;

– Reactualizează valorile de despăgubire încasate conform Legii nr.112/1995 pentru imobilele retrocedate în baza Legii nr.10/2001;

– Stimulează şi determină utilizarea eficientă a resurselor umane şi financiare de care dispune;

– Prezintă datele operative, indicatorii specifici de activitate, rapoartele de activitate periodice şi alte date solicitate;

– Face inventarieri anuale asupra bunurilor aparţinând municipiului Braşov;

– Întocmeşte protocoale de predare-preluare conform Dispoziţiilor Primarului emise în baza Legii nr.10/2001 şi procese verbale de predare-primire conform Dispoziţiilor Primarului, emise în baza unor sentinţe civile, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi urmăreşte şi evidenţiază evoluţia situaţiilor juridice ale fondului imobiliar (transformări pe care le suportă imobilele din punct de vedere juridic);

Leave a Reply

%d bloggers like this: