Cu sprijinul Carmeuse Brașovul va avea primii “profesori altfel”

Carmeuse investește în “profesorii altfel” formați de Centrul de Evaluare și Analize Educaționale (CEAE) în județul Brașov, începând cu luna martie. Aceștia își vor însuși cunoștințele și abilitățile necesare utilizării metodelor active în învățarea științelor exacte în școală. “Profesorii altfel” sunt cei care încurajează curiozitatea naturală a copiilor față de lumea înconjurătoare, stimulându-le prin tot ceea ce fac dorința de a descoperi, de a înțelege, de a gândi și capacitatea de a pune sub semnul întrebării ceea ce văd în jurul lor.

Una dintre cele mai eficiente metode de a le păstra vie curiozitatea elevilor și de a-i ajuta să înțeleagă mai bine fenomenele studiate la științele naturii este metoda investigației. Un elev învață prin investigație atunci când se află în fața unei probleme, când studiază cu atenție datele și relațiile cauzale,  reușind să găsească cea mai bună soluție. În tot acest timp, profesorul devine facilitator al cunoașterii și, în acelasi timp, un partener al elevilor în procesul de învățare. Acest mod de lucru conduce la o înțelegere mai profundă a fenomenelor pe care le studiază (are loc o învățare de profunzime), fiind folosit și în procesele de raționare din viața de zi cu zi.

”Modernizarea metodelor de predare la clasă a științelor naturii este modul prin care noi, echipa CEAE, ne implicăm în mod activ în vederea scăderii analfabetismului științific în rândul elevilor din România. În acest moment, 38,6% din elevii de 15 ani sunt analfabeți științific, ceea ce înseamnă că nu înțeleg și nu pot explica științific fenomenele din jurul lor. Fără o intervenție strategică în acest sens, România riscă să genereze o criză a angajaților capabili să răspundă nevoilor economice, pe care nu o va mai putea gestiona. Pentru că odată ajunși acolo, nu vom mai putea avea o economie care să țină pasul cu progresul tehnologic din simplul motiv că vor exista tot mai puțini oameni care să poată gestiona aceste procese tehnologice”, a declarat Cristian Hatu, Președintele CEAE.

Cu sprijinul Carmeuse, comunității de “profesori altfel” care, până în acest moment numără peste       1 800 de profesori la nivel național, i se vor alătura alți 20 de profesori în Brașov, care au început cursurile de formare organizate de CEAE. Astfel, în al doilea semestru al anului școlar 2017 – 2018, alți 500 de elevi vor fi beneficiarii noii metode de învățare a științelor la clasă.

Tot cu sprijinul Carmeuse, anul trecut au mai fost formați 25 de profesori de știinte exacte (fizică și chimie) în județul Dâmbovița.

”Proiectele ”Fizica altfel” și ”Chimia altfel” demarate de CEAE s-au potrivit perfect cu obiectivul Carmeuse de a investi în pregătirea cadrelor didactice. Schimbarea în educație nu poate fi făcută decât cu implicarea celor care interacționează zi de zi cu copiii, iar un profesor bine pregătit, care își adaptează metoda în funcție de nevoile copiilor, va marca pozitiv și va inspira generații întregi.

Le spunem bun venit profesorilor de fizică și chimie din județele Brașov și Dâmbovița în Teacher’s Club, programul Carmeuse de dezvoltare a cadrelor didactice!” a declarat Lorena Felder, HR Manager Carmeuse Holding România

 

Despre ”Fizica altfel” & ”Chimia altfel”

Demarat în anul 2012, proiectul educațional “Fizica altfel” și-a propus să formeze profesorii de fizică să lucreze la clasă prin metoda investigației, metodă ce le permite elevilor să dobândească abilități de bază foarte importante pentru viitorul lor și anume: gândire critică, rezolvarea de probleme complexe, luarea și asumarea deciziilor, capacitatea de a lucra în echipă, capacitatea de a învăța lucruri noi într-un timp relativ scurt etc

În 2017, CEAE, împreună cu reprezentanți ai comunității “profesorilor altfel”, au generat schimbarea programei școlare de fizică la gimnaziu. Astfel, extinderea cursurilor de formare este un pas firesc pe care organizația și l-a asumat astfel încât toți elevii să beneficieze de noua abordare a predării prin investigație la clasă. În acest moment, peste 1.800 profesori de fizică au fost formați să utilizeze la clasă noile metode, la nivel național.

Tot în 2017 a fost demarat și proiectul ”Chimia altfel”. Până în acest moment au fost formați peste 100 de profesori.

 

Despre Carmeuse Holding România

Începând cu anul 2010, prin intermediul parteneriatelor cu diferite asociații care  activează în domeniul educației, Carmeuse promovează și facilitează accesul la educație pentru copii și tineri din categorii defavorizate.

Carmeuse a început acest demers finanțând proiecte unde beneficiarii direcți erau copiii, înființând, de exemplu, grădinițe în medii defavorizate sau adoptând clase de elevi din școli profesionale și investind atât în pregătirea practică, cât și în dezvoltarea abilităților de comunicare și leadership.

Începând cu anul 2016, Carmeuse și-a extins implicarea în comunități prin sprijinirea proiectelor care ținteau îmbunătățirea calității resurselor umane și a managementului în educație. Această nouă direcție este complementară primei și atinge în final un număr mai mare de copii, schimbarea fiind profundă. Programul se numește “Teacher’s club”.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: