Consilierii PSD reacționează în cazul construcțiilor fără autorizații. Ce spune Lucian Pătrașcu?

Modul în care s-a construit în ultimii 27 de ani în Braşov nu a fost de ajutor în unele cazuri decât dezvoltatorilor imobiliari, care au construit de multe ori la limita legii. Nu este o certitudine că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul proiectului rezidenţial care se construieşte în Şchei, dar este nevoie de o acţiune rapidă a autorităţilor locale braşovene, este de părere consilierul local PSD, Lucian Pătraşcu.

 

“Nu se poate ca un dezvoltator, indiferent cine este acela, să vină şi să se apuce de lucrări fără să aibă toate autorizaţiile necesare. Nu se poate întâmpla acest lucru şi fără ca cetăţenii Braşovului, în general, şi cei din Şchei în special, să fie consultaţi în privinţa oportunităţii construirii în zonă a 1000 de apartamente, aşadar un proiect de anvergură. Nu se poate ca la faţa locului să nu existe o informare în privinţa investiţiei şi a aprobărilor obţinute. Nu înţeleg ce au făcut până în acest moment deprtamentul de specialitate din Primărie  şi Compartimentul Disciplina în Construcţii de la Poliţia Locală. Nu putem lăsa lucrurile să ia amploare. Altfel, ne vom trezi cu o construcţie gata edificată şi un deal decopertat, fără ca lucrurile să mai fie reversibile”, declară alesul social-democrat. Mii de braşoveni s-au arătat revoltaţi, în mediul online sau la faţa locului, de modul în care lucrările la un proiect imobiliar au fost începute.

„M-am uitat pe siteul dezvoltatorului imobiliar care promite o panoramă splendidă a oraşului de pe dealul care a început să fie decopertat. Centrul Vechi este, într-adevăr, un peisaj superb, mai ales pentru străini, atunci când este privit din orice parte, sau de la orice nivel. Trebuie să ne asigurăm însă că priveliştea unui deal acoperit cu imobile nu va strica tot aspectul zonei. Trebuie ca, atât arhitecţi, cât şi cetăţeni, să se pronunţe asupra acestor lucruri, chiar dacă pământul pe care se construieşte este proprietate privată.”, declară Lucian Pătraşcu, liderul Grupului PSD din Consiliul Local Braşov.

 

Biroul de presă al PSD Braşov

Leave a Reply

%d bloggers like this: