Condiții ALDE: aplicarea noului indice ROBOR pentru creditele aflate în derulare precum și adoptarea urgentă a legii de protecție a consumatorilor împotriva cametei

Legile inițiate de senatorul de Brașov Daniel Zamfir reprezintă o parte dintre condițiile Alianței Liberalilor pentru rămânerea la guvernare. ALDE resetează astfel colaborarea politică cu PSD și readuce pe agendă inițiative care trenau.

Alianța Liberalilor impune partenerilor de coaliție redeschiderea subiectului OUG 114, referitor la aplicarea noului indice ROBOR pentru creditele aflate în derulare precum și adoptarea urgentă a legii de protecție a consumatorilor împotriva cametei. ”Mă încăpățânez sa merg mai departe cu Legea de protecție a consumatorilor împotriva camerei. Astăzi, s-a decis să fie una dintre condițiile pentru care ALDE marge mai departe în Coaliție. Vreau sa cred, că după ce trece emoția, revenim la rațiune”, a declarat Daniel Zamfir.

La presiunea impusă de ALDE, pe agenda imediată a Parlamentului vor mai intra și adoptarea Codului Administrativ, pentru sprijinirea primarilor, dar și proiectul de lege prin care prețurile utilităților stabilite de operatori vor fi exprimate în lei, și nu în echivalentul în euro, ca până acum.

În aceeași ședință, Alianța Liberalilor a decis ca, urmare a rezultatului Referendumului, să nu mai fie adoptate pe viitor ordonanțe de urgență în domeniul justiției.

Totodată, propunerea ALDE este ca, la alegerile următoare, votul din Diaspora să se deruleze timp de o săptămână, pentru a nu se mai repeta situația ca românii din afara țării să fie împiedicați să voteze.

Deciziile au fost luate, miercuri, în forul de conducere ALDE.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: