Smiley face

Colaborare între București, Brașov și Constanța

Cele mai populare trei destinații turistice ale României vor avea o colaborare care va fi demarată în perioada imediat următoare. Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat în mod oficial, la conferința “Connecting Europe through Innovation”, crearea, în premieră, a unei asociatii de dezvoltare intercomunitara din care să facă parte București, Brașov și Constanța. Evenimentul, la care participă și parlamentarul brașovean Roxana Mînzatu,  este organizat de europarlamentarul PSD Claudia Țapardel, în  colaborare cu Ministerul Economiei și Parlamentul României.

 

”Se discută despre cum tehnologia trebuie implicată pentru îmbunătățirea serviciilor de turism și transport în era digitală. Am stat de vorbă cu primarul Bucureștiului despre apropiatul eveniment de înființare efectivă a asociației, dar mai ales despre modul în care putem lucre împreună. Scopul final este promovarea si potențarea reciprocă a celor trei zone ca destinatii turistice. Această colaborare poate îmbrăca forme diferite, de la facilități oferite pentru transportul între aceste destinații, încă de la plecarea din țările de origine ale turiștilor, legături între structurile de cazare, până la accesarea unor fonduri europene. Am încredere că această formă de colaborare va face ca acele investiții, atât de necesare în această parte a țării, să urce pe lista priorităților. La o scară mai mică, un astfel de parteneriat, pe care l-am sprijinit cât am putut de mult, este cel între comunele brașovene Bran, Moieciu și Fundata”

 

Invitații de seamă ai conferinței sunt Comisarul pentru Piața Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri, Elżbieta Bienkowska, Președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, vicepremierul Ana Birchall, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu și primarul Capitalei, Gabriela Firea.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: