Centenarul aduce ”Cerbul de Aur” din nou la Brașov. 4,5 milioane de lei finanțare de la buget

Potrivit portalului magnanews , Festivalul Cerbul de Aur va reveni la Brasov după ce a dispărut, ca manifestare timp de mai mulţi ani de zile. Este proiectul având cea mai mare finanţare dintre proiectele organizate de autorităţi cu ocazia Centenarului Marii Unirii.

Cerbul de Aur, 4,5 milioane de lei finanţare de la buget

Festivalul Cerbul de Aur, produs de TVR, va primi de la Ministerul Culturii 4,6 milioane de lei, potrivit unei liste a proiectelor finanţate cu ocazia Centenarului Marii Uniri consultate de G4Media.ro. Festivalul e mort din 2009, când a avut loc ultima ediţie.

Un comitet prezidat vineri de premierul Viorica Dăncilă a decis finanţarea a 43 de proiecte, în valoare totală de 14,8 milioane de lei. Cele mai multe proiecte prevăd organizarea de conferinţe, simpozioane pe tema Unirii.

Cerbul de Aur este un festival de muzică uşoară ce are loc în Piața Sfatului din Brașov. Festivalul a intrat într-un declin accentuat în anii 2000. Din lipsă de finanţare, festivalul nu s-a mai ţinut din 2009.

Printre proiecte se mai numără şi construirea şi amplasarea unor statui, constitutirea unui fond de carte în Republica Moldova (Ministerul de Externe), realizarea unor documentare la TVR şi Radio România, realizarea unui Muzeu virtual al Unirii.

Detalii pe https://magnanews.ro/2018/03/23/cerbul-de-aur-centenar/

Leave a Reply

%d bloggers like this: