Ce spune senatorul Coliban despre situația lucrărilor demarate în zona străzilor Piatra Mare şi Cetinii

În urma sesizărilor primite în luna mai 2017 şi a constatării lipsei informațiilor privind organizarea de șantier, am solicitat Inspectoratului Județean în Construcții Braşov informații cu privire la lucrările demarate în zona străzilor Piatra Mare şi Cetinii, efectuarea unei inspecții la faţa locului şi luarea măsurilor legale. Răspunsul primit din partea autorităților face referire la lipsa autorizațiilor pentru lucrările efectuate şi la sesizarea organelor de urmărire penală împotriva executantului lucrării. Consider de o importanță majoră următoarele aspecte, ce necesită răspunsurile şi implicarea autorităților: 1. Importanța conservării specificului zonei Şchei şi a bogăției peisagistice. Parte din farmecul unic al zonei Şchei este dat de dealurile verzi, presărate cu troițe purtătoare de tradiții. Şcheiul este parte importantă a patrimoniului cultural al Brașovului, ambianța lui şi specificul arhitectural trebuie păstrate şi protejate. 2. Aspectele ce țin de traficul din zona Şchei. Străzile Piatra Mare şi Cetinii sunt deja subdimensionate în raport cu traficul existent, iar lărgirea lor este imposibilă. Suplimentarea traficului cu aproximativ 1500 de autoturisme este un act iresponsabil şi este de natură nu doar a genera blocaje ci şi de a afecta ireversibil locuințele din zonă. 3. Impactul asupra mediului. Solicit publicarea datelor privind studiul de impact asupra mediului şi a biodiversității pe care îl presupune transformarea unor dealuri verzi în blocuri de beton, incluzând aici şi estimările de trafic, impactul antropic etc. 4. Aspectele ce țin de strategia de dezvoltare şi de PUZ-uri. Mai mulți localnici reclamă faptul că nu a existat o consultare reală în privința aprobării PUZ-urilor în zonă şi a dezvoltării ansamblurilor rezidențiale pe dealurile din Şchei. “Consider că este momentul potrivit pentru o astfel de dezbatere şi am solicitat Primăriei Braşov să o găzduiască. Totodată, doresc să aduc în discuție oportunitatea adoptării unor condiții mult mai stricte cu privire la regimul PUZ/PUD şi al dezvoltărilor imobiliare în zona Şchei. În paralel cu aceste discuții, împreună cu Grupul Brașovul Civic şi cu Asociația Visum pentru Educație şi Cultură am inițiat o campanie de strângere de semnături, în scopul susținerii demersurilor mai sus amintite. Petiția este disponibilă online la adresa: www.yousign.org/ro/dealuri-schei . Invit mass-media şi societatea civilă să fie parte activă din discuțiile generate de acest subiect. Dezbaterea va avea loc joi, 29.06.2017, de la ora 14:00, la Primăria Braşov”, a spus Allen Coliban, senator USR

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: