Ce spune directorul Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov despre scandalul mediilor sub 8,50? ?

Directorul Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov a transmis un comunicat de presă unde își prezintă punctul de vedere referitor la scandalul regulamentului intern referitor la elevii care obtin medii sub 8,50.

„În contextul articolelor apărute în ultimele zile în presă şi în contextul anumitor luări de poziţie în spaţiul public, referitoare la Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov (numit, din acest moment, Regulamentul Colegiului), considerăm că se impun anumite clarificări necesare aprecierii adecvate a situaţiei respective.

Articolul din Regulamentul Colegiului avut în vedere (art. 71, alin. 6, pct. 6.6, litera a) prevede ca elevii claselor de gimnaziu, care la sfârşitul anului şcolar nu obţin media generală de minimum 8.50 şi mediile generale la limba română şi la matematică de minimum 8.00, trebuie să se transfere la altă şcoală.

Referitor la articolul din Regulament, invocat în presă şi în luările de poziţie publice, menţionăm următoarele aspecte:

 

  1. Prevederea din respectivul articol a fost introdusă în urmă cu 18 ani în Regulamentul Colegiului şi, de fiecare dată când Regulamentul a suferit modificări, au fost consultaţi elevii, părinţii şi profesorii, parcurgându-se toate etapele procedurale. Nu a existat nicio situaţie în care această prevedere să fi fost contestată de către cei implicaţi în procesul educaţional;
  2. Prevederea a fost introdusă pentru menţinerea calităţii educaţionale în Colegiu şi nu a vizat în niciun moment şi sub nicio formă eliminarea din şcoală a elevilor care întâmpinau dificultăţi în procesele de învăţare;
  3. Menţinerea articolului în Regulament a reprezentat o bază pentru obţinerea unor rezultate deosebite la concursurile şcolare şi la examenele naţionale. Cadrul educaţional construit în Colegiul nostru permite formarea deplină e elevilor noştri; ca exemplu în acest sens, menţionăm faptul că dintre elevii de gimnaziu, în ultimii şase ani, trei au devenit şefi de promoţie ai Colegiului la finalul studiilor liceale;
  4. Elevii care se află în situaţia de a nu fi obţinut mediile respective pot susţine, potrivit aceluiaşi Regulament (art. 71, alin. 5, pct. 5.1, lit. e şi alin. 6, pct. 6.6, lit. b), o reevaluare a cunoştinţelor, înaintea începerii noului an şcolar, în urma căreia, dacă obţin rezultate bune, îşi continuă studiile în Colegiul nostru;
  5. Elevii care au fost afectaţi de această prevedere reprezintă un număr redus raportat la populaţia şcolară vizată. De exemplu, în ultimii şase ani şcolari, din totalul de 790 de elevi de gimnaziu, 29 de elevi s-au aflat sub incidenţa acestei prevederi, 26 dintre aceştia promovând în urma reevaluării şi rămânând elevi ai Colegiului, iar la final numai trei elevi transferându-se în urma respectivei prevederi, după parcurgerea etapelor prevăzute în Regulament;
  6. Părinţii îşi asumă, încă din momentul înscrierii elevilor la testarea în vederea admiterii în clasa a V-a, prevederile Regulamentului Colegiului, inclusiv conţinutul articolului 71.

 

Precizările făcute mai sus credem că vor clarifica aspectele menţionate în presă şi în luările de poziţie publice”, a declarat Prof. dr. Dumitru Cezar Boghici, Director al Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *