Casa de Cultură a Municipiului Sibiu și Teatrul de Balet s-au mutat în sediul nou

Teatrul de Balet Sibiu are din acest an o sală de repetiții corespunzătoare, iar Casa de Cultură a Municipiului are de acum un sediu nou și funcțional în urma finalizării lucrărilor de construcție a clădirii din Parcul Tineretului. Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 4,58 milioane lei.

 

“Casa de Cultură, în cadrul căreia funcționează și Teatrul de Balet, este una dintre cele trei instituții culturale subordonate municipalității. Aceasta a demonstrat că știe să își atragă publicul prin spectacole de calitate, căutate de un număr mare de spectatori. De aceea am investit în acest spațiu care le va asigura condițiile pentru a continua să se dezvolte” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

 

Noul sediu din Parcul Tineretului a fost dat în folosință după dotarea cu mobilier a spațiilor rezultate.

Clădirea are o suprafață totală de 930 de metri pătrați. La subsolul clădirii sunt amplasate vestiarele și grupurile sanitare, sala de croitorie și depozitele pentru costume, sala de mese, bucătăria, spălătoria și călcătoria, precum și arhiva Casei de Cultură. La parter se află o sală de balet de aproape 200 de metri pătrați, iar la etaj și mansardă sunt amenajate birouri și 17 camere de cazare pentru balerinii Teatrului de Balet care nu domiciliază în Sibiu, un mod de a-i motiva să rămână în corpul baletului sibian.

 

 

Serviciul Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria Municipiul Sibiu

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: