Carambol cu 3 masini pe DN1 intre Sibiu si Brasov. Trei persoane au fost ranite

La data de 03 august a.c., în jurul orelor 15.45,  un bărbat de 41  ani, a condus un autoturism pe  DN 1, din direcția Sibiu spre Brașov iar la km 198 + 990 m. nu a păstrat distanța regulamentară în mers față de autoturismul care circula în fața sa, condus de un bărbat de 34 ani și a intrat în coliziune cu acesta.

În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar, dinspre Brașov spre Sibiu, condus de un bărbat de 53 ani.

În urma accidentului a rezultat avarierea celor trei autoturisme și vătămarea corporală a conducătorului auto de 53 de ani, a unei pasagere de 49 de ani din mașina condusă de acesta precum și a unei pasagere de 28 de ani din mașina care a fost proiectată pe contrasens. Persoanele vătămate au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

 În cauză a fost constituit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente.

Leave a Reply

%d bloggers like this: