Smiley face

Cannabisul, cel mai consumat drog din România

Potrivit statisticilor furnizate de Agenția Națională Antidrog la nivelul populaţiei generale se identifică o prevalenţă de-a lungul vieţii a consumului oricărui tip de drog ilicit de 7,6%. Prevalenţa în ultimul an a acestui tip de consum este de 4,1%, în timp ce, pentru consumul din ultima lună se observă o prevalenţă de 1,8%. Faţă de studiul anterior, se observă creşteri pentru toate cele trei tipuri de consum. Diferenţele de tendinţă, înregistrate pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive, dar şi prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă. Canabisul continuă să fie cel mai consumat drog în România. După canabis, pe poziţia a doua în „topul” celor mai consumate droguri în România, se situează noile substanţe psihoactive (NSP) – 2,5%. Urmează: cocaină/ crack şi LSD – câte 0,7%, ecstasy – 0,5%, ciuperci halucinogene – 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină – câte 0,3%.

In ceea ce privește fumatul, exceptând consumul experimental, care se stabilizează la pragul de 62%, consumul recent și cel actual înregistrează cele mai ridicate valori din ultimii 12 ani de când este aplicat acest studiu, 40% din populația generală cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 ani menționând că au fumat în ultimul an și în ultimele 30 zile. După ce în 2013, consumul de medicamente fără prescripţie medicală a cunoscut scăderi ale prevalenţelor, indiferent de perioada de referință considerată în analiză (de-a lungul vieții, ultimul an sau ultima lună), în anul 2016 toate cele trei tipuri de consum înregistrează creșteri, cea mai mare fiind în cazul consumului actual, care este de 3 ori mai mare, comparativ cu valoarea înregistrată la studiul anterior. Comparând rezultatele ultimelor două studii privind prevalența consumului de droguri în România (2013 și 2016), se observă o creştere a consumului experimental de droguri ilicite, de la 6,6% la 7,6%, dar şi a consumului recent şi a celui actual: de la 2,5% la 4,1%, respectiv de la 1,1%, la 1,7%.

Diferenţele de tendinţă, înregistrate în ceea ce priveşte consumul oricărui tip de drog, respectiv creştere a consumului experimental, a consumului recent şi a celui actual, pot fi explicate prin evoluţia consumului de canabis, care, deşi înregistrează cele mai mici valori din Europa, îşi continuă tendinţa ascendentă, dar şi prin revigorarea interesului pentru noile substanţe psihoactive. Pentru prima oară în acest an, s-a realizat o estimare națională a numărului de consumatori problematici de opioide.

Astfel, în 2016, numărul estimat de consumatori problematici de opioide, la nivel național, este 20937 (95% CI: 16311 – 27368), rata fiind 1,41 (95% CI: 1,1 – 1,8) consumatori problematici de opioide la 1000 de locuitori din România, cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 ani. Estimarea s-a realizat prin metoda captură-recaptură utilizând 3 baze de date ”caz cu caz” privind admiterea la tratament ca urmare a consumului de droguri (n=963 cazuri unice), urgențe datorate consumului de droguri (n=117 cazuri unice) și schimbul de seringi (n=2257 cazuri unice)

Leave a Reply

%d bloggers like this: