Smiley face

Campania ”Împreună de Sărbători”, la a treia ediție

Asociația ”Aici pentru Tine” Brașov strânge, pentru al treilea an, consecutiv, cadouri de Crăciun pentru copiii din mediile defavorizate, în cadrul Campaniei ”Împreună de Sărbători”. Toți brașovenii sunt rugați să doneze alimente neperisabile, haine, jucării și orice alte cadouri pe care le consideră potrivite, pentru cei aflați în nevoie.

Sărbătorile înseamnă bucurie, înseamnă dragoste împărtășită, iar cei nevoiași au nevoie de ajutor, mai ales în această perioadă a anului, când durerea de a nu avea strictul necesar este mult mai mare.

Este vorba despre oameni care nu au apă potabilă, electricitate, alimente sau haine și pentru care masa sau cadourile de Crăciun reprezintă un vis. Un vis pe care noi toți, dacă ne unim forțele, îl putem transforma în realitate.

Tot ceea ce trebuie să faci este să stângi toate lucrurile de care crezi că nu mai ai nevoie (dar sunt încă frumoase și utile), plus alimente neperisabile sau cadouri, și să le aduci, chiar tu, la sediul Asociației ”Aici pentru Tine”, pe Strada 13 Decembrie, Nr. 209, Brașov.

Ai o societate?

Atunci poți dona 20% din impozitul pe profit, impozit pe care trebuie să-l plătești anual sau trimestrial.

Asociația ”Aici pentru TINE” este  singura asociație din Brașov licențiată pe servicii în comunitate pentru persoanele defavorizate către care poți redirecționa cei 20% din impozitul pe profit.

Nu fi indiferent! Cea mai mare bucurie pe care poți să o faci de Crăciun este aceea de a le oferi cadouri celor care au cea mai mare nevoie de ele.

Donații în bani, se pot face în contul Asociației ”Aici pentru Tine”:
RO64 BACX 0000 0010 9580 7001 deschis la Unicredit Țiriac.

 

Mulțumiri: Playtika România, Leitz România, Promedivet, Duvenbeck România, Cos2000 Distribution, Dacia Plant, Speed&Trust, Olympus România, Yolans, Albert Distribution, Espano Suize Brașov, S.D.A Brașov, Appello Brands, ProSoft, Băcănia Mea, Cofetăria Saray, Cofetăria BomBo, Antalus, Media Expres, Covalact România, Transilvania Lactate, Lactate Brădet, Zao Planet, Premium Aerotec, Fundația Clinica ”Sfântul Constantin”, A.I.L Advertising Brașov, Asociația Amuradia, Sirona Dental Clinic, Conrep Showroom Brașov, Esko Image, Kismet Dao Hostel Brașov.

Leave a Reply

%d bloggers like this: