Brașoveni, atenție la ciupercile din piață! Există pericol de intoxicație!

“Brașoveni, atenție la ciupercile din piață!Există pericol de intoxicație!” este sfatul pe care îl dă Poliția Locală Brașov, din cauză că piețele agroalimentare din municipiu au fost luate cu asalt de vânzătorii ambulanți de bureți, în special de ghebe.

În ultimele zile, agenții de la Intervenții au oprit de la vânzare aproape 200 de kilograme de astfel de produse, care nu au fost verificate fitosanitar. Marfa a fost confiscată, iar vânzătorii de ocazie, amendați, cu o sumă totală de 2.000 de lei, potrivit Legii 12/1990, privind comerțul ambulant, neautorizat, pe domeniul public. Unii comercianți au fugit la apariția echipajelor de la Locală, abandonându-și marfa.

Zece lei pe o pungă de aproximativ 2,5 kg. Acesta este prețul pe care îl pun comercianții de ghebe pe sănătatea iubitorilor de bureți. Brașoveni, gândiți-vă de cel puțin două ori, înainte de a cumpăra astfel de produse, pentru că riscul este major. O porție de tocană de ciuperci vă poate trimite la spital sau, mai tragic, poate provoca decesul. Specialiștii spun că bureții reprezintă o categorie de alimente ce suferă foarte ușor mutații genetice, iar examenele de laborator sunt foarte anevoioase și trebuie făcute pe fiecare lot în parte.

Astfel, recomandăm brașovenilor să nu consume ciuperci achiziționate din comerț stradal sau culese din pădure, ci să cumpere doar din unități autorizate.

Leave a Reply

%d bloggers like this: