Smiley face

„Boema”, a doua capodoperă pucciniană în această lună, la Opera Brașov

Miercuri, 6 iunie 2018, de la ora 11.00, în Sala Operei, stagiunea 2017 – 2018 dedicată spectacolelor pentru copii se încheie cu cea mai recentă premieră – spectacolul de balet „Meșterul păpușar”, după celebra „Coppélia”,  un model clasic al genului coregrafic, pe muzică de L. Delibes. Acțiunea este plasată într-un mic târg din Boemia. Eroul central, Coppélius, este un bătrân misterios care duce o viață izolată, construind păpuși mecanice și trăind cu speranța că, într-o bună zi, va reuși să le însuflețească prin formulele sale magice. Tânăra Swanilda pătrunde în atelierul meșterului și se substituie celei mai frumoase păpuși. Prefăcându-se că reacționează la semnele magice încercate de Coppélius, îl face să creadă că și-a împlinit visul. În cele din urmă, Coppélius își dă seama că a fost înșelat. Prin farsa ei, Swanilda îl induce în eroare și pe Franz, logodnicul ei, de a cărui purtare era jignită și pe care izbutește să-l recucerească. Nunta Swanildei cu Franz încheie baletul. Lorand Cristian, în rolul povestitorului, va puncta, special pentru copii, cele mai importante momente ale spectacolului. În distribuție, soliștii și ansamblul de balet al Operei Brașov: Melania Condoiu, Claudiu Dane, Adrian Scriminț, Mihaela Pop, Diana Drăgan, Iulia Coșeriu, Cristina Rotundu, Miruna Moldoveanu, Valentina Mirică, Meda Enăcache, Liliana Țărîncă, Adriana Simion, Alexandra Scriminț, Nicoleta Sasu, Kalina Vladimirova, Matei Rada, Anca Branea, Dorin Mirea și Adnana Lalu în rolul păpușii Coppélia. Regia și adaptarea coregrafică: Alexandru Fotescu. Scenografia: Rodica Garștea. Asistent coregrafie: Ramona Mezei.

Preț bilete: 10 lei

 

Tot miercuri, 6 iunie 2018, dar de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, Opera Brașov vă așteaptă la Recitalul de la ora 5, intitulat „Prime armonii de vară”. Interpretează Simona Manole – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Gabriela Hazarian – mezzosoprană, Ștefan Schuller – bas, alături de actrița Nora Vlad și pianista Simona Patriche.

În programul recitalului, veți putea audia momente muzicale (arii, terțete) din operele „Cosi Fan Tutte” și „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart, din opereta „Sânge vienez” de J. Strauss, piese din coloanele sonore ale unor filme celebre precum „Sunetul muzicii”, „Luminile rampei”, „Un american la Paris” sau „New York, New York”.

Biletele pentru recital se pot procura la intrarea în sala de concert a Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25).

 

Sâmbătă, 9 iunie 2018, la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, Luna Puccini (prin care aniversăm 160 de ani de la nașterea compozitorului) continuă la Opera Brașov cu o altă îndrăgită capodoperă: „Boema”, pe un libret de Giuseppe Giacosa și Luigi Illica, după romanul „Scènes de la vie de bohème” de Henri Murger. Premiera operei a avut loc la Teatrul Regio din Torino, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini, aflat la începutul carierei sale.

Acțiunea operei se petrece la Paris, în jurul anului 1830. Patru prieteni – poetul Rodolfo, pictorul Marcello, muzicianul Schaunard și filosoful Colline – își împart bucuriile și grijile cotidiene într-o mansardă pariziană. Este ajunul Crăciunului și buna dispoziție le este tulburată de apariția proprietarului, venit să ceară chiria. Cei patru reușesc să-l gonească și decid să-si petreacă restul serii la cafeneaua Momus. Nevoit să zăbovească acasă câteva minute, Rodolfo primește vizita inopinată a vecinei Mimi. Cei doi se plac și își mărturisesc iubirea, însă povestea lor nu va avea finalul la care sperăm cu toții.

La pupitrul orchestrei Operei Brașov se va afla maestrul Traian Ichim, iar regia spectacolului este semnată de Carmen Dobrescu. În distribuție: Anda Pop (Mimi), Mihai Irimia (Rodolfo), Valentina Mărgăraș (Musetta), Valentin Marele (Marcello), Marian Rește (Schaunard), Dan Popescu (Colline), Lorand Cristian (Benoît/Alcindoro), Dan Ionescu (Parpignol) și Sara Györfi (Copilul). Își dau concursul Corul (dirijat de Leonard Boga) și Orchestra Operei Brașov.

Preț bilete: 30 lei; 20 lei

În stagiunea 2017 – 2018, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

Biletele se vând la sediul Operei Braşov din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380. Program: Luni – Vineri 10 – 17 şi cu o oră înainte de începerea spectacolului (în cazul în care rămân bilete disponibile).

Leave a Reply

%d bloggers like this: