Biciclist accidentat de un şofer fără permis

La data de 07 august a.c., în jurul orelor 06.35,  un bărbat  de 34  ani, s-a deplasat cu bicicleta pe Aleea Metalurgiștilor, din municipiul Brașov, dinspre Aleea Constructorilor spre str. 13 Decembrie și în dreptul imobilului cu nr. 3 a pătruns pe contrasens pentru a ocoli un vehicul parcat pe sensul său de mers când a fost surprins și accidentat de un autoturism care circula din sens opus.

Ambii conducători de vehicule au părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție iar ulterior, în jurul orelor 23.00, biciclistul s-a prezentat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov în vederea acordării de îngrijiri medicale ca urmare a vătămărilor suferite în accident.

La scurt timp polițiștii au identificat bărbatul de 57 de ani care a condus autoturismul implicat în accident și au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere valabil.

 În cauză a fost constituit dosar penal, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care polițiștii continuă verificările.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: