Băuți și fără permis de conducere. Așa sunt prinși mulți șoferi la Brașov

La data de 17 martie a.c., în jurul orelor 20,30 polițiști din cadrul Biroului Rutier Rutier Brașov au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 47 ani, care a condus un autoturism pe raza localității Sînpetru în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.49 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Ø    La data de 17 martie  a.c., în jurul orelor 18.30  polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila  au depistat în trafic, pe DJ 130A, în localitatea Veneția de Sus, un bărbat în vârstă de 48 ani, care a condus un autoturism fără a poseda permis de conducere.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

  • La data de 17 martie a.c., în jurul orelor 17,15 polițiști din cadrul Poliției mun. Săcele au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 62 ani, care a condus un autoturism pe str. Carierei din mun. Săcele în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.41 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

Ø    La data de 17 martie  a.c., în jurul orelor  15,30, polițiștii din cadrul Poliției mun. Săcele au oprit în trafic, pentru control, un tânăr în vârstă de 18 ani, care conducea un autoturism pe str. Bolnoc din mun. Săcele.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

  • La data de 17 martie a.c., în jurul orei 07,35 polițiști din cadrul Poliției orașului Râșnov au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 47 ani, care a condus un autoturism pe raza stațiunii Râșnov în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.44 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

  • La data de 17 martie a.c., în jurul orei 06,30 polițiști din cadrul Poliției orașului Zărnești au depistat în trafic un bărbat în vârstă de 53 ani, care a condus un autoturism pe str. Mare din orașului Zărnești în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.43 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

 

  • La data de 17 martie c., în jurul orelor 19,15, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Voila au depistat în trafic, pe raza localiătții Veneția de Sus, un bărbat în vârstă de 35 ani care conducea un autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost de 0.62 mg/l alcool pur. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorului auto i-au fost solicitate, pentru control, documentele personale, dar acesta a declarat  faptul că nu le are asupra sa. Întrucât domiciliul conducătorului auto coincidea cu traseul de deplasare către unitatea medicală,  polițiștii  au oprit în fața locuinței acestuia pentru ca soția sa să-i înmâneze actele.

În timp ce staționau, din curtea imobilului au ieșit doi bărbați, rude ale conducătorului auto, care au încercat să-l scoată pe acesta din autospeciala de poliție, amenințând cu acte de violență organele de poliție.

Având în vedere faptul că cei doi bărbați erau recalcitranți, unul dintre polițiști a executat un foc de avertisment în plan vertical cu arma din dotare, după care, împreună cu bărbatul de 35 ani s-au deplasat către unitatea medicală.

În cauză s-a întocmit dosare penale în care se fac cecetări  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului” și ”ultraj”, instrumentate sub coordonarea unității de parchet competente în  care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

 

  • La data de 17 martie a.c., în jurul orei 04,00 polițiști din cadrul Poliției mun. Făgăraș au oprit în trafic, pentru control un bărbat în vârstă de 34 ani, care a condus un autoturism pe str. Republicii din mun. Făgăraș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere anulat, iar întrucât acesta emana halena alcoolică,  i s-a solicitat să efectueze testul cu aparatul etilotest, acesta refuzând categoric testarea.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea verificărilor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: