Barbat ajuns la spital,din inconstienta altuia

La data de 23 august a.c., în jurul orelor 14.40, un bărbat de 50  ani, a condus un ansamblu de vehicule pe  DN 13, dinspre Brașov spre Rupea iar la km. 8 + 700 m., nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers față de autoturismul care circula în fața sa și încetinise pentru a efectua viraj la stânga  și a intrat în coliziune cu acesta. Forța impactului a proiectat autoturismul pe contrasens, unde a lovit un alt vehicul, condus dinspre Rupea spre Brașov de un bărbat de 36 ani, acesta din urmă oprindu-se într-un cap de pod de pe marginea drumului.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto de 36 ani care a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, în vedere acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, rezultatul fiind 0.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, în care continuă verificările, sub coordonarea unității de parchet competente.

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: