Smiley face

Bani sunt! Constructorul, ploile și Primăria Râșnov de vină pentru întârzierea lucrărilor pe DN73 (VIDEO)

Astazi s-a facut lumina in cazul lucrarilor abandonate de pe DN73. In cadrul unei sedinte de lucru la care au participat reprezentanți ai CNAIR de la nivel central și regional, ai societății care a câștigat licitația pentru lucrările pe tronsonul DN 73 Cristian – Fundata, precum și primarii UAT-urilor din Cristian, Râșnov, Zărnești, Bran, Moieciu şi Fundata, s-au tras concluziile lucrarilor intarziate. Astfel, constructorul pare a fi cel mai vinovat de situatia creata, indiferent de scuzele gasite.

De vina sunt si precipitatiile cazute in ultimele saptamani, dar si Primaria Rasnov care nu a eliberat o autorizatie provizorie, desi atat CNAIR cat si Inspectoratul de Stat in Constructii au spus clar ca este necesara. Insa, cea mai importanta precizare este ca bani sunt pentru continuarea lucrarilor, chiar daca multe persoane, printre care si politicieni, au afirmat in repetate randuri ca nu mai sunt fonduri. Constructorul a fost intrebat in conferinta de presa daca a primit banii pentru lucrari, dar si ce suma. Cum raspunsul a fost pozitiv, subiectul s-a inchis, mai ales ca este vorba despre fonduri europene.

Totusi, fiind oras de munte, partea cu ploia nu a convins pe nimeni prezent la intalnire. Daca in anul 2018, cu utilajele pe care le avem acuzam ca este de vina vremea, ca ploua…. Acum se circula asa cum se circula, iar statul roman si-a îndeplinit toate obligaţiile. Ori construim si suntem seriosi, ori reziliem contractul”, a rabufnit si prefectul judetului, Marian Rasaliu.

Fiind presat de CNAIR si de reprezentantii judetului, dar si de primarii comunelor implicate, constructorul si-a luat angajamentul sa intocmeasca un grafic de lucrari. De asemenea, muncitorii trebuie sa se apuce si de treaba.

In caz ca problemele vor continua, exista si riscul rezilierii contractului, ceea ce nu ar fi prea placut pentru ca ar trebui reluate procedurile.

Rezilierea contractului nu este o măsură care să fie prea productivă pe termen scurt, pentru că presupune multe expertize şi o nouă procedură de stabilire a constructorului, care vor consuma timp. Este o măsură extremă pe care o vom lua dacă vom constata că nu este respectat ceea ce a fost stabilit astăzi”, a spus Narcis Neaga, directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: