Bani europeni pentru dezvoltarea cartierului Gârcini din Săcele

“Strategia de Dezvoltare Locală a comunității Gârcini, municipiul Săcele” a avut cel mai mare punctaj în etapa preliminară de evaluare și selecție a Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) propuse spre finanțare în cadrul mecanismului DLRC (Dezvoltare Locală Plasată sub Responsabilitatea Comunității), mecanism implementat în conformitate cu art. 32-35 ale Regulamentului UE nr. 1303/2013.

Rezultatul a fost publicat ieri de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. În total au fost depuse 49 de Strategii pentru comunități marginalizate aflate în orașe/municipii cu populație de peste 20.000, 16 dintre ele fiind respinse. Lista finală a SDL selectate pentru finanțare va fi stabilită în urma rezultatelor soluționării contestațiilor, proces care va avea loc în luna ianuarie 2018.

Strategia de Dezvoltare Locală a fost elaborată de Asociația Grupul  de Acțiune Locală (GAL) Gârcini, în colaborare cu specialiștii din cadrul AMB (Agenția Metropolitană Brașov) și ADDJB (Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov) în baza unui contract de finanțare POCU în valoare totală de 227.107,70 lei, din care 215.752,32 lei au reprezentat finanțare nerambursabilă din Fondul
Social European și 11.355,38 lei finanțare nerambursabilă din bugetul național.

În cadrul strategiei în cartierul Gârcini și împrejurimi urmează să se realizeze investiții în valoare de aproximativ 7 milioane de euro, bani proveniți din fonduri europene.

Printre investițiile cele mai importante sunt înființarea unui centru socio-medical, amenajarea unui Centru Educațional Multifuncțional pentru formare profesională, stagii de ucenicie și campanii de conștientizare în vederea facilitării accesului și menținerea pe piața muncii, construcția unui spațiu specializat pentru susținerea activităților economice derulate de membrii comunității în cadrul unei structuri de economie socială, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și a rețelei electrice, crearea de spații pentru activități comunitare și petrecerea timpului liber, lucrări de cadastru și construcția de locuințe sociale.

Cele 7 milioane de euro pentru cartierul Gârcini și împrejurimi, proveniți din fonduri europene special dedicate zonelor marginalizate din municipii și orașe, este cea mai mare sumă pe care municipiul Săcele reușește să o atragă de la intrarea României în Uniunea Europeană. Suma va contribui foarte mult la rezolvarea problemelor sociale din cartierul respectiv, și în același timp va degreva bugetul administrației care va putea redirecționa fonduri importante către celelalte cartiere ale municipiului.

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: