Smiley face

Au venit din Teleorman la furat în Poiana Brașov. O femeie și un bărbat au fost reținuți

La data de 06 august a.c. polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov au dispus reținerea pentru 24 de ore a unei femei de 26 ani, din Turnu Măgurele.

 Aceasta, la aceeași dată în jurul orei 11.50, a fost identificată de către doi polițiști din cadrul Poliției Locale Brașov, în timp ce încerca să se îndepărteze din zona chioșcurilor ce comercializează suveniruri și produse de artizanat, amplasate în stațiunea Poiana Brașov.În geanta pe care femeia o avea asupra sa au fost identificate articole de îmbrăcăminte pentru copii pe care una dintre vânzătoarele de la un punct de comercializare le-ar fi recunoscut ca provenind din mărfurile pe care le avea expuse spre vânzare.Polițiștii au probat activitatea infracțională a femeii stabilind pe parcursul verificărilor că aceasta ar fi beneficiat și de sprijinul unui complice.

 ”La data de 07 august a.c., în colaborare cu polițiști ai I.P.J. Teleorman, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Poiana Brașov au identificat și depistat complicele, în persoana unui bărbatul de 32 de ani, din localitatea Roșiorii de Vede, pe raza acestei localități, el fiind escortat la sediul Poliției Stațiunii Poiana Brașov, pentru continuarea verificărilor.Bărbatul a fost  reținut pentru 24 de ore și au fost introdus în arestul I.P.J. Brașov, atât el cât și femeia urmând a fi prezentați instanței cu propunere de instituire a unei măsuri preventive.Cei doi sunt cercetați în continuare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt, respectiv complicitate la furt, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea întregii activități infracționale a acestora”, a spus Gabriela Dinu, purtatorul de cuvant al IPJ Brasov.

Leave a Reply

%d bloggers like this: