Apel la unitate pentru protestul diasporei din 10 august

În ultimele zile au existat o serie de diversiuni menite să dezbine participanții la protestul anunțat pe data de 10 august. Prima astfel de tentativă a fost cea prin care o persoană cunoscută ca apropiată a PSD a încercat să-și asume un rol public, solicitând „aprobare pentru organizare” – un demers inutil conform actualei legislații și o încercare penibilă de decredibilizare a protestului. Au urmat o serie de mesaje distribuite de mai mulți cetățeni cu conturi false sau care au incitat la violență. Ulterior a ieșit la rampă un grup de așa-ziși organizatori ce au încercat să introducă teme tangente și să sugereze implicarea unor forțe oculte din spatele platformelor civice și politice, inclusiv PACT pentru România, mișcarea #REZIST sau persoane fizice care protestează în mod curent în Piața Victoriei. Față de cele de mai sus, facem următoarele precizări:

  • Acestea sunt tehnici clasice pentru deturnarea sau destructurarea a unui efort civic și politic legitim de a ne face vocea auzită și de a protesta față de actuala putere. Nu trebuie să cedăm acestora.
  • Oamenii liberi care doresc să protesteze nu au nevoie de organizatori, ci de cât mai mulţi facilitatori și promotori; scopul acestui eveniment este să facă auzită vocea milioanelor de români „exilați” din propria lor ţară.
  • Protestul nu este al unei organizaţii politice sau civice, ci al oamenilor liberi din diaspora şi din ţară.
  • PACT pentru România consideră că eventualul capital de imagine pe care anumite persoane sau organizaţii l-ar câştiga prin faptul că se auto-declarară„organizatori” ai protestului subminează scopul real al acestuia, acela de a-i aduce pe românii din diaspora și din toată țara împreună şi de a le oferi o platformă pentru exprimarea nemulţumirilor lor.
  • PACT pentru România va rămâne un facilitator al protestului și atât. Ne punem la dispoziţie în continuare toate resursele necesare pentru a promova acest eveniment şi pentru a încuraja participarea românilor din întreaga lume la protest.
  • PACT pentru România nu se lasă intimidat de amenințări cu violențe sau alte mesaje care au scopul de a ne împiedica să promovăm interesele românilor din diaspora și din țară, atât ca partid cât și ca platformă civică pentru libertate economică, dezvoltare regională și consolidarea democrației.

Având în vedere cele de mai sus, ne transferăm agenda civică și politică legitimă în stradă, motiv pentru care PACT pentru România cere:

  1. Demisia imediată a Guvernului și alegeri anticipate.
  2. Diaspora contează: reprezentarea proporțională a diasporei în Parlament.
  3. Oamenii au decis – 300 parlamentari.
  4. Democrație participativă: Guvernul poate fi demis prin vot popular.
  5. Referendum pentru justiție.

 

Astfel,

Facem apel public către toate grupurile civice locale, atât pentru a participa la protest cât și de a deveni facilitatori ai acestuia: Initiațiva Timișoara, Oradea Civică, Împreună pentru A8, Vă Vedem Sibiu, Umbrela Anticorupție Cluj, Evoluție în instituție București, #activAG Pitești, Aradul Civic, Asociaia VeDem Just, Reactiv Brașov, Brașovul Civic, Curățăm Galațiul, Acțiunea Civică Galați, Rădăuțiul Civic, Evident DEVA, Inițiativa Craiova, Mureșul Civic și alte grupuri civice din comunitățile României.

Facem același apel către întreaga mișcare REZIST din țară și din diaspora să-și asume facilitarea și promovarea scopului protestului: Rezistența, Grupul #REZIST, Rezist Galați, Rezist Zurich, Rezist Milano, Rezist Diaspora, Rezist Dublin, Rezist Sibiu, Rezist Londra, Rezist pentru România, Rezist Budapesta, Rezist Olanda, Rezist Ploiești, Rezist San Francisco, Rezist Torino, We Rezist, Rezist Bruxelles, Rezist Bacău, Rezistența Slobozia, Rezist Spania, Rezist Sibiu, Rezist Frankfurt am Main, Rezist Madrid, Rezist Cluj, Rezist Iași, Rezist Hunedoara, Rezist Toronto, Rezist Brașov, Rezist Mediaș, Rezist Buzău, Rezist Teleorman, Rezist Stockholm, Rezist Stuttgart, Rezist Paris, Rezist Marsilia, Rezist Tulcea, Rezist Liguria, Rezist Craiova, Rezist Bacău, Rezist Ingolstadt, Rezist Botoșani.

 

Reiterăm apelul de mai sus către organizaţiile civice formate ca reacție la tragedia din 2015 de la COLECTIV: Corupția Ucide, Inițiativa România, Geeks for Democracy;
Reluăm apelul către organizațiile naționale de promovare a democrației: Centrul pentru Studiul Democrației, Eu Ro Aleg, Ștafeta Steagului Uniunii Europene, Freedom House,  Institutul pentru Politici Publice, Expert Forum, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Academică Română, Centrul pentru Jurnalism Independent, Active Watch, Funky Citizens, Centrul de Resurse pentru Participare Publică  și orice alte organizații similare ce susțin o dreaptă unită.
Nu în ultimul rând, îi aşteptăm la protest pe repezentanţii partidelor parlamentare sau neparlamentare de opoziţie care îşi propun apărarea democraţiei şi a statului de drept din România: PNL, USR, Partidul Oamenilor Liberi, Mişcarea România Împreună, partidele și grupurile politice locale (Pentru Iași, Brăila 9 etc.).
Protestul din 10 august poate reprezenta scânteia pentru a reaprinde speranţa naţiunii noastre. De multe ori în istorie, această scânteie a venit de la românii din diaspora, întorși acasă (momentul 1848) sau spre casă (momentul 2014 – #diasporavoteaza. Obiectivul tuturor persoanelor şi organizaţiilor implicate în susţinerea şi promovarea acestui protest trebuie să fie colaborarea în bune condiţii, fără orgolii sau interese meschine. Doar lucrând împreună putem face ca vocea milioanelor de români din străinătate să conteze şi să fie ascultată.
Pe 10 august, românii din întreaga lume vin acasă. Nu ca să stingă lumina, ci ca să o aprindă.

foto arhiva

Leave a Reply

%d bloggers like this: