Angajații din penitenciare vor beneficia 10% in plus la salariile de baza începând cu 1 octombrie 2017

Funcționarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare vor beneficia de majorarea cu 10% a cuantumului brut al salariilor de bază, începând cu 1 octombrie 2017. Este vorba despre 12.539 de angajaţi din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

Guvernul a completat, în şedinţa de ieri, printr-o ordonanță de urgență, art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea OUG nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Actul normativ urmărește eliminarea discrepanțelor în ceea ce privește stabilirea salariilor lunare ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care nu au beneficiat de aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr. 152/2017 şi  OUG nr. 56/2017.

Potrivit OUG 56/2017 privind completarea prevederilor Legii nr. 152/2017, adoptată de Executiv în şedinţa din 7 august a.c, s-a acordat o creştere de 10% a cuantumului brut al salariilor de funcție ale polițiștilor din Ministerul Afacerilor Interne şi de 15% a cuantumului brut al salariilor de bază ale personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională. Singura categorie profesională din sistemul de ordine publică şi siguranţă naţională care nu a beneficiat de aplicarea majorărilor salariale a fost cea a funcționarilor publici/sau a fost reprezentată de funcționarii publici cu statut special din penitenciare. Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului, potrivit HG nr. 756/2016.

Leave a Reply

%d bloggers like this: