Americanul Tony Migliozzi țintește la Brașov al treilea titlu mondial!

Tony Migliozzi este unul dintre cei mai importanţi atleţi care va lua startul la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov, din 1 septembrie.

Municipiul Braşov găzduieşte primul campionat mondial de atletism organizat vreodată în România! Campionatul Mondial de Alergare de 50KM are loc pe 1 septembrie 2019 în orașul de sub Tâmpa şi este organizat de IAU (Organizaţia Internaţională de Ultra-alergare), împreună cu Federaţia Română de Atletism şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Braşov, Campionatul Mondial de Alergare de 50Km îi va aduce la Braşov pe cei mai puternici ultra-alergători ai momentului.

La acest campionat vor sosi sportivi din 31 de ţări reprezentând toate continentele, iar până la startul competiției, Federația Română de Atletism vă prezintă cei mai renumiți atleți care vor alerga pe străzile din Brașov.

Tony Migliozzi este fără doar și poate unul dintre cei mai importanţi atleţi care va lua startul la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM de la Brașov, din 1 septembrie.

Născut pe 21 iunie 1989, în North Canton (Ohio) atletul american este dublu campion mondial în această competiție. Tony cucerind medalia de aur în 2015 și în 2016, de fiecare dată întrecerea fiind organizată la Doha, în Qatar.

În 2015, Tony Migliozzi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului cu timpul de 2:52:08, el devansând doi sportivi din Kenya: Arnold Kiptaoi (2:55:34) și Samuel Ongaki (2:56:15).

Un an mai târziu, Tony devine pentru a doua oară campion mondial, terminând cursa cu timpul de 2:54:02. În 2016, el a fost urmat pe podium de americanul Tyler Andrews (2:56:04) și de Collen Makaza, din Zimbabwe (2:56:58).

În 2019, Tony Migliozzi face parte din nou din echipa Statelor Unite ale Americii care va lua parte la competiția de la Brașov și va încerca să cucerească a treia medalie de aur la Campionatul Mondial de Alergare de 50KM.

“Sunt onorat să reprezint din nou Statele Unite ale Americii în această competiției și mă gândesc cu emoție că am șansa de a cuceri pentru a treia oară titlul de campion mondial”, a declarat sportivul american în vârstă de 30 de ani.

 

Tony concurează pentru SUA și în curse de 5.000 m, 10.000 m, semimaraton și maraton, iar remarcabile sunt locurile 5 și 6 ocupate de el la Maratonul de la Chicago din 2015 (locul 6 – 2:17:44) și 2016 (locul 5 – 2:19:39).

În 2016, Tony Migliozzi a fost declarat ultra-alergătorul anului în Statele Unite ale Americii!

Iubitorii alergărilor lungi pot concura în cursa Open Race, alături de Tony Migliozzi! Înscrierile la această cursă sunt deschise pe pagina dedicată a campionatului www.brasov50km.com.

Alături de organizatori se află parteneri Universitatea Transilvania, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, Hospice Casa Speranţei, Coresi; sponsori (Spartan, Olea, Perskindol, Kinesis, Green Cola, Recuperare Acasă) şi parteneri media (Radio România Braşov, 100% Sport, NewsBV, BizBraşov, 24FUN, MixTV, Radio Braşov, Transilvania 365, Braşovul Tău, TV BV, Iubim Braşovul).

Toate informaţiile legate de desfăşurarea competiţiei pot fi găsite pe site-ul www.brasov50km.com.

Despre F.R.A.

Federaţia Română de Atletism are un lung istoric, pornit în 1912, prin înfiinţarea ,,Comisiei de atletism, alergări pe jos şi concursuri”, parte a Federaţiei Române a Societăţilor Sportive. A urmat înfiinţarea Federaţiei Române de Atletism (FRA), a 19-a federaţie pe lista mondială şi afilierea la IAAF în 1923.  România are numeroşi atleţi medaliaţi cu aur, argint şi bronz la Olimpiadă, Campionatele Mondiale şi Europene de Atletism şi concursuri internaţionale.

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: