Amenzi aplicate celor care murdăresc orașul

Legea nr. 61/1991 pentru
sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice specifică faptul că ”scrierea sau desenarea, fără
drept, pe pereţii clădirilor, pe garduri sau pe obiecte de folosinţă comună
aflate în locuri publice, deteriorarea prin orice mijloc a acestora” reprezintă
o contravenție. Legislația locală a preluat aceste prevederi, amenda pentru
astfel de fapte având o valoare între 1000 și 2000 de lei.

Pe parcursul anului 2018, Poliția Locală a organizat mai
multe acțiuni care au avut ca scop identificarea și sancționarea celor care au
murdărit pereții unor clădiri din Sibiu prin inscripționarea neautorizată a
acestor suprafețe de pe domeniul public. Au fost identificați astfel șase
minori cu vârste între 14 și 17 ani și șase persoane majore cu vârste între 18
și 37 ani. În cazul unei a 13-a persoane Poliția Locală a cerut sprijinul Poliției
Municipiului Sibiu în vederea cercetării pentru săvârșirea infracțiunii de
distrugere, prevăzută de art. 253 din Codul Penal. În luna ianuarie 2019 au
fost identificați alți doi minori care au săvârșit astfel de fapte. Dar mai
sunt alte cazuri în care se efectuează încă cercetări pentru stabilirea
vinovaților, utilizând camerele de luat vederi și declarațiile martorilor.

Aceste persoane au murdărit ziduri,
chiar și cele ale clădirilor istorice, în mai multe locații din oraș, prin
inscripționarea de cuvinte, figuri sau desene: gardul Spitalului Gh. Preda, podurile
peste Cibin și viaductele autostrăzii, str. H. Coandă, Piața Mare, B-dul N.
Bălcescu, B-dul Victoriei, B-dul Coposu, str. Viitorului, str. Târgul Fânului,
str. Cetății, alte garduri împrejmuitoare ale unor  fabrici, indicatoare rutiere, pasaje
subterane sau supraterane.

Persoanelor majore sancționate li s-a pus în vedere
să aducă aceste suprafețe la stadiul inițial, pe cheltuiala proprie. În cazul
minorilor, același lucru a fost solicitat părinților. În cazurile în care a fost imposibilă
identificarea autorilor, Primăria Sibiu va curăța zidurile cu bani din bugetul local.

Pentru că amenda nu pare să descurajeze acest
fenomen, Poliția Locală va solicita unităților de învățământ la care aceștia
studiază să ia măsuri
disciplinare împotriva elevilor în cauză. De asemenea, compartimentul Prevenire, din cadrul Inspectoratului
Județean de Poliție Sibiu va prezenta în școli și licee consecințele pe care elevii
și părinții și le asumă în cazul identificării minorilor ca autori ai unor
asemenea fapte.

În ciuda tuturor eforturilor, cei care nu înțeleg să
respecte legea și bunul public continuă să urâțească spațiul public al
orașului, dând dovadă de lipsă de respect față de oraș și față de sibieni. Identificarea
acestor persoane este unul dintre principalele obiective ale agenților Poliției
Locale aflați în patrulare, iar sibienii care observă astfel de fapte sunt
rugați să apeleze dispeceratul Poliției Locale 0369/911. 

Serviciul
Comunicare, Relații Externe și Marketing

Primăria
Municipiul Sibiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *