Amenda de 40000 de lei pentru un local din Centrul Vechi care a angajat la negru 4 tineri din Republica Moldova

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al judeţului Braşov au efectuat, în data de 04/05 august a.c., o acţiune în cooperare cu IPJ Braşov – Secţia 1 Poliţie Braşov şi ITM Braşov pe linia  prevenirii şi combaterii muncii ilegale a străinilor pe raza de competenţă.

Astfel, pe timpul desfăşurării acţiunii  au fost depistaţi 4 cetăţeni străini care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale la o societatea comercială care deţine un local în centrul vechi al municipiului Braşov. Persoanele, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, sunt originare din Republica Moldova.

Străinii au intrat legal pe teritoriul  României, cu paşapoarte biometrice, document care le permite o şedere pe teritoriul ţării de 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere, fără a avea drept de muncă.

Totodată, societatea comercială nu a solicitat pentru cetăţenii moldoveni avize de muncă sau detaşare, încălcând astfel pervederile OUG 25/2014 privind încadrarea în muncă a străinilor pe teritoriul României, fiind sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 40.000 lei.

Inspectoratul General pentru Imigrări, prin structurile sale teritoriale, continuă organizarea unor astfel de acţiuni privind combaterea şederii ilegale, atrăgând atenţia cetăţenilor străini să acorde interes reglementării legale a dreptului de şedere pe teritoriul României.

Totodată, vă invităm să ne contactaţi pentru orice aspect legat de aplicarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România la nr. de telefon 0268407500 int. 20356 şi tel/fax 0268324288  sau vizitând site-ul www.igi.mai.gov.ro.

One thought on “Amenda de 40000 de lei pentru un local din Centrul Vechi care a angajat la negru 4 tineri din Republica Moldova

Leave a Reply

%d bloggers like this: