Administratorul unei pensiuni din Brașov trimis în judecată pentru ”combinații” cu fonduri europene

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:

BRANOVICI TRAIAN RICHARD, administrator al SC Ariana Turism SRL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,

 

SC ARIANA TURISM SRL pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.

 

       În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2009-2013, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile („Realizare pensiune turistică Fundățica”), inculpatul Branovici Traian Richard a manipulat procedurile de achiziție lucrări de construire, declarând câștigătoare oferta unei firme pe care o controla în fapt.

În același context,  inculpatul Branovici Traian Richard a semnat în fals o declarație de confidențialitate și imparțialitate în sensul că nu a avut nici un interes care să afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a ofertelor, document depus ulterior la autoritatea contractantă – Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. De asemenea, inculpatul a mai depus și alte documente ce cuprindeau date necorespunzătoare adevărului, în sensul că a respectat condițiile de eligibilitate menționate în cererea de finanțare şi anexele acesteia, precum şi în contractul încheiat.

Prin aceste demersuri a fost cauzat  un  prejudiciu în sumă totală de 548.368 lei, sumă cu care Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a comunicat faptul că  se constituie  parte civilă în procesul penal .În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor imobile ce aparțin SC Ariana Turism SRL și asupra părților sociale deținute de inculpatul Branovici Traian Richard. De asemenea, s-a mai dispus poprirea asupra conturilor bancare aparținând inculpaților SC Ariana Turism SRL și Branovici Traian Richard.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Brașov, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Leave a Reply

%d bloggers like this: