ACASĂ LA MOȘ CRĂCIUN- 22 și 23 decembrie 2017

Centrul Cultural Reduta va fi transformat în ”Casa lui Moș Crăciun”, în care pe tot parcursul celor două zile, însuși Moș Crăciun îi așteaptă pe cei mai mici locuitori ai orașului, cu părinții și bunicii lor, să se bucure în familie și să exploreze surprizele pregătite: Poveștile lui Moș Crăciun, Atelierele Crăiesei Zăpezii, Carnavalul Spiridușilor, spectacole interactive de magie, jocuri și distracție. Este singurul moment în care copiii pot sta cât își doresc alături de cel mai iubit personaj al iernii, Moș Crăciun.

În 23 decembrie, de la ora 11:00 copiii vor avea parte de un spectacol ÎN PREMIERĂ la Brașov, ”GAȘCA LUI MOȘ CRĂCIUN”. Toți cei mici visează să fie ajutoarele lui Moș Crăciun. Ei bine, de data aceasta el lansează un anunț: caută copii pentru a-și forma „gașca de colindători”. Pe lista s-au înscris deja Rudolph, Mița Crăciunița, Spiriduș Ghiduș si Fulgișor. Cu toții sunt prezenți cel mai vesel și mai antrenant spectacol pentru copii, și nu numai. Atât cei mari, cat si cei mici sunt invitați să cânte, să danseze și să se amuze într-un super show de divertisment care îmbină in mod plăcut teatrul cu muzica și dansul. Efectele de lumini și culori, boroboațele personajelor și febra pregătirilor în așteptarea lui Moș Crăciun vor fascina publicul. Și Moș Crăciun chiar va veni…

Într-un decor feeric, întocmai ca acasă la Moș Crăciun, copiii sunt așteptați cu scrisori și liste de dorințe, pe care să le înmâneze Moșului.Așa vor fi siguri că scrisorile ajung la destinatar, iar de Crăciun vor primi ceea ce își doresc. Dar, Moșul cel bun are în tolbă multe povești și surprize vesele pentru toți copiii care îl vor vizita.

Evenimentul promovează  programe de calitate, educative, cu mult conținut cultural, joaca și teatrul, fiind abordările  alese pentru a transmite într-un mod cât mai plăcut un bagaj informațional considerabil.

Programul complet al evenimentului, pe www.centrulculturalreduta.ro și www.unparintemaibun.ro

Biletele pentru ateliere și carnaval, se pot achiziționa online pe www.unparintemaibun.ro, iar pentru spectacol de la casa de bilete a Centrul Cultural Reduta.

Leave a Reply

%d bloggers like this: