Smiley face

Abordare unitară în sistemul instituțional al achizitiilor publice

Curtea de Conturi va solicita și va ține cont de punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice ANAP, având în vedere că ambele controlează autoritățile pentru respectarea legii în organizarea licitațiilor și semnarea contractelor de achiziție publică. Este o prevedere importantă a unui proiect de lege adoptat azi de plenul Camerei Deputaților.

 

”Am reușit, după câțiva ani, să găsim maniera de a pune în practică una dintre prevederile Strategiei de reformare a achizițiilor publice în România (prevăzută de HG 907/2015), strategie la care am lucrat în vremea când conduceam ANAP și care a fost agreată cu reprezentanți ai Comisiei Europene. La vremea respectivă, s-a constatat că, în România, instituțiile de control în domeniu se suprapun. Mai rău, chiar dacă făceau controale, rezultatele acestora erau diferite punând autoritatea publică în situații fără ieșire și generând blocaje și pagube. Nu de puține ori, ANAP și Curtea de Conturi au interpretat diferit aplicarea legislației în domeniul achizițiilor publice. Legea adoptată azi de Camera Deputaților introduce obligativitatea unei consultări între cele două entități.  În plus, punctele de vedere astfel emise de ANAP devin obligatorii. Este absolut normal să întărim rolul acestei instituții, aceasta fiind vocația ei –  instituția statului român de reglementare, prin care se asigură elaborarea, promovarea şi implementarea politicii în domeniul achiziţiilor publice. Prin prevederea votată azi câștigăm atât coerență, cât și eficiență în sistemul instituțional al achizitiilor publice, așa cum ne-am asumat prin Strategia mai sus menționată”, declară deputatul PSD Roxana Mînzatu.

Legea Curții de Conturi nr. 94/1992 (Plx 442/2017) a fost modificată azi de Camera Deputaților prin introducerea trei aliniate la articolul 29, după alineatul (3):

(4) Curtea de Conturi exercita auditul extern asupra modului de cheltuire a fondurilor de către entitățile auditate si de exercitare de către acestea a drepturilor si obligaţiilor in executarea contractelor de achiziţie publica, contractelor de concesiune de lucrări si servicii si contractelor de parteneriat public-privat.

(5) In cazul in care auditorii externi au suspiciuni in legătura cu respectarea regularităţii cu ocazia derulării procedurii de atribuire, încheierii, modificării sau încetării unui contract din categoriile enumerate la alineatul (4), precum si cu privire la anularea unei proceduri de atribuire a unor astfel de contracte, aceştia vor solicita punctul de vedere al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.

(6) Punctele de vedere exprimate de Agenţia Naţionala pentru Achiziţii Publice la solicitarea Curţii de Conturi sau cu ocazia emiterii propriilor acte de control sunt obligatorii.”

 

 

Leave a Reply

%d bloggers like this: