Smiley face

Abonamente cu 50 de lei pe lună pentru studenții din Brașov

Tot din data de 1 octombrie a.c., studenții cu vârsta sub 26 de ani, înmatriculați la forma cu frecvență la zi ai Universității ”Transilvania” sau ai Academiei Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” își pot achiziționa abonamente cu prețul redus la suma de 50 de lei/lunar, pe toate liniile, fără limită de călătorii. Aceștia trebuie să aibă asupra lor la momentul cumpărării abonamentelor cartea de identitate și carnetul de student vizat pentru anul universitar 2018/2019 sau adeverința eliberată de una dintre cele două unități de învățământ superior. Acest tip de abonamente se pot achiziționa de la orice centru de vânzare al RATBV S.A.

De la începutul săptămânii viitoare se va desfășura acțiunea de validare a listelor cu elevii unităților școlare din municipiul Brașov care beneficiază de transport gratuit, urmând ca în perioada imediat următoare să fie demarată și acțiunea de încărcare a cardurilor de transport. În aceste condiții, între data de 1 octombrie a.c. și data încărcării efective a abonamentelor gratuite, elevii pot circula pe baza carnetului de elev vizat pentru anul școlar în curs. De menționat și faptul că elevii beneficiari ai abonamentelor gratuite, după ce le vor primi sau după ce vor fi încărcate, au obligația de a valida cardurile la fiecare urcare în mijloacelor de transport. Trebuie precizat că elevii nu pot călători pe linia 20 cu abonamentele gratuite primite de la școală, cu excepția elevilor care domiciliază în Poiana Brașov.

Leave a Reply

%d bloggers like this: