A fost inaugurată secția de Neuropsihiatrie de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii

Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov, și dr. Liviu Muntean, directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, au inaugurat astăzi Secția de Neuropsihiatrie, cu 25 de paturi, situată la etajul V al clădirii, care a fost reabilitată cu fonduri alocate din bugetul județean.

Lucrările au început în data de 21 iunie 2019. Au fost realizate recompartimentări  ale saloanelor, astfel încât acum sunt funcționale saloane cu două, trei sau patru paturi, separate pentru fete și băieți, fiecare având grupuri sanitare proprii. Au fost înlocuite instalația electrică, ușile, geamurile, a fost montat linoleumul și s-au făcut igienizări pe tot etajul. Totodată, s-au montat sisteme de alarmare și lumini de veghe la fiecare pat, fiind luate măsurile necesare pentru ca siguranța micilor pacienți să fie asigurată. Au fost modernizate sala de tratament, sala de jocuri, sala de mese, cabinetul psihologic și cel al medicilor. Valoarea contractului de lucrări a fost de 533.860 lei. Toate informațiile au fost prezentate președintelui CJ de către dr. Laura Popescu, șef Secție Neuropsihiatrie. Din cele 25 de paturi ale secției clinice, 10 sunt alocate psihiatriei și 15, neurologiei.

De asemenea, președintele CJ Brașov a verificat stadiul realizării proiectului de extindere, reparații și igienizare a Unității de Primiri Urgențe, care într-o săptămână se va finaliza. De altfel, o parte a UPU a fost mutată deja în spațiile renovate. Acest proiect investițional are valoarea de 524.300 lei.

La sfârșitul anului 2019, clădirea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Brașov va fi în totalitate modernizată, având în vedere că sunt în curs de desfășurare sau în pregătire alte reabilitări și modernizări, finanțate tot din bugetul județean. Este vorba despre igienizarea și zugrăvirea Ambulatoriului – lucrări în valoare de 480.000 de lei, aflate aproape de finalizare; igienizări și reparații curente la Secția Pedriatrie 1, în valoare de 724.000 de lei – care pot începe de săptămâna viitoare; reparații la spălătoria spitalului – care se apropie de finalizare și a căror valoare este de 290.000 de lei. Alte investiții care se vor realiza până la 31 decembrie sunt igienizarea și zugrăvirea Compartimentului Ortopedie, estimate la 180.000 de lei, precum și lucrările de igienizări, zugrăveli, înlocuire geamuri și uși la etajul doi (unde sunt sălile de curs pentru studenți, vestiare și diverse birouri), estimate la 150.000 de lei.

Amintim faptul că în primăvara acestui an, cu fonduri totalizând 56.000 de lei, asigurate tot din bugetul Consiliului Județean Brașov, au fost terminate lucrările de reparații și modernizări începute în 2018 la Secția de Sterilizare.

Astfel, valoarea totală a lucrărilor desfășurate în acest an la Spitalul de Copii și finanțate din bugetul județului depășește 2,9 milioane de lei.

„Mă bucur că până la finele acestui an Spitalul Clinic de Copii Brașov va fi în totalitate modernizat și utilat la cele mai înalte standarde. Această unitate spitalicească de elită în ceea ce privește calitatea actului medical asigură acum condiții optime de lucru pentru tot personalul, precum și condiții hoteliere foarte bune pentru micuții internați din județul Brașov și din județele învecinate. Investițiile nu se vor opri aici: vom dota Ambulatoriul spitalului printr-un proiect cu fonduri europene de aproape 10 milioane de lei, care este în evaluare la ADR Centru”, a precizat Adrian-Ioan Veștea, președintele CJ Brașov.

Compartimentul de Comunicare,

Imagine și Relații cu Presa

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: