45 de absolvenți ai școlilor de agenți de poliție au fost repartizați la IPJ Brașov

45 de agenți de poliție, proaspăt absolvenți ai Şcolilor de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr”, Câmpina, respectiv ,,Septimiu Mureşan”, Cluj-Napoca, au intrat, de astăzi, în rândurile Poliției Brașov.

Astăzi, 02 decembrie 2019, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, a avut loc procedura de repartizare pe funcții a 45 absolvenți ai școlilor de agenți de poliție, promoția 2018 – 2019.

Repartizarea s-a efectuat în ordinea mediilor de absolvire, pe funcțiile vacante existente, avându-se în vedere situația operativă înregistrată la nivelul județului Brașov, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

Noua promoție de agenți a adus în județul Brașov polițiști care au avut medii de absolvire peste 9,07, cea mai mare notă fiind 9,63.

Debutul în carieră reprezintă o perioadă de șase luni de tutelă profesională de care vor beneficia cei mai tineri polițiști, sub îndrumarea colegilor cu experiență profesională, care îi vor sprijini în activitate.

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Brașov le urează succes în activitatea profesională și îi asigură de un real sprijin în vederea îndeplinirii în mod corespunzător a atribuțiilor ce le revin!

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: